Draga Olteanu Matei a încetat din viață, la câteva zile după internare

de: Alexandru Puiu
18 11. 2020

Draga Olteanu Matei și-a pierdut viața, la doar câteva zile după ce a fost internată la secția de terapie intensivă a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași.

Avea 87 de ani, dar starea ei de sănătate a devenit din ce în ce mai șubredă în ultima perioadă. Ultimele date oficiale despre modul în care se simte au fost făcute publice luni, de către purtătorul de cuvânt al Spitalului Sf. Spiridon din Iași, unde a fost internată la finele săptămânii trecute. Atunci, Dr. Diana Cimpoeșu a insistat asupra faptului că perspectivele nu sunt foarte opimiste, iar starea actriței este ”foarte fragilă”.

„Se află în continuare în terapie intensivă cu suport respirator şi hemodinamic. Este o pacientă extrem de fragilă, de 87 de ani, care necesită în continuare menţinerea funcţiilor vitale. Are o patologie complexă cardiacă suprapusă cu o urgenţă gastrointestinală, cu patologie endocrină, o patologie cronică de foarte mulţi ani care acum s-a acutizat prin pierderea masivă de sânge. De aceea, cu suport ventilator, cu suport hemodinamic, cu o îngrijire şi o monitorizare atentă starea dumneaei foarte fragilă se poate schimba de la minut la minut”, a declarat dr. Diana Cimpoeşu.

Ca referință, actrița a ajuns, vineri seara, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon”, din Iași, ea putând inițial să comunice cu medicii, însă ulterior ajungând în comă, cu hemoragie digestivă.

Draga Olteanu Matei va rămâne în memoria colectivă ca fiind una dintre marile actrițe ale României. Pe parcursul carierei, a jucat în 90 de filme, peste 50 de piese de teatru și aproximativ 100 de roluri în televiziune. În funcție de vârsta pe care o ai, s-ar putea să o asociezi cu foarte multe momente vesele din programul de revelion de la TVR, dar portofoliul ei de roluri a fost unul foarte diversificat. Ultima parte a vieții și-a trăit-o la Iași